Constantin Aleca: Am depus proiectul de extindere pentru rețeaua inteligentă de gaze naturale în orașul Bălcești

Proiectul de extindere pentru rețeaua de apă și canalizare, necesar în Bălcești

Rețeaua de apă și canalizare din orașul Bălcești încă reprezintă o problemă pentru administrația locală. În 70% din localitate rețeaua de apă este funcțională, dar și în aceste condiții sunt sate care nu beneficiază nici de apă curentă, nici de canalizare, potrivit primarului orașului Bălcești, Constantin Aleca. Mai mult, în satul Otelelișu, un sat important din localitate, aflat chiar la Drumul Național, doar 20% din populație are canalizare, a mai adăugat primarul. Acesta este conștient de necesitate implementării proiectului de extindere rețea apă și canalizare.

De asemenea, în ceea ce privește gazele naturale în luna noiembrie a anului trecut a fost depus proiectul de extindere rețea inteligentă de gaze naturale în orașul Bălcești.

„Am depus la POR în toamna anului trecut, la sfârșitul lui noiembrie, proiectul de extindere rețea inteligentă de gaze naturale în orașul Bălcești. Sunt cuprinse aproape toate satele aparținătoare orașului”, a declarat Constantin Aleca pentru Antena3 Vâlcea.

Din păcate și în acest proiect, câteva sate sunt excluse deoarece nu se respectă regulile impuse de finanțator. În proiectul „extindere rețea inteligentă de gaze naturale” este nevoie de 1000 de branșamente, iar costul să nu depășească 6400 de euro/ branșament. Astfel, această condiție face ca Palei și Preoțești să nu beneficieze, deocamdată, de gaze naturale, potrivit primarului.

Primaul Constantin Aleca speră ca în luna martie să primească răspunsul afirmativ pentru acordul de eligibilitate, pentru a putea începe acțiunea de achiziție.

Stiri similare

Comment (0)

Discuta ca: