Ce resurse au învățătorii și profesorii pentru educația în mediul online?

Resurse pentru educația în mediul online

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că atât grădinițele, școlile, cât și universitățile vor rămâne în continuare închise, iar cursurile vor fi reluate abia în septembrie.

„Nu se va mai întoarce elevul, studentul fizic la școală. Nu se deschid școlile, universitățile. Se continuă învățământul online. Mediile se încheie. Evităm astfel riscuri majore”, a spus președintele. Apoi, a accentuat: „Nu e cazul să ne relaxăm, nu putem vorbi de o încetinire a acestei epidemii.” 

Există, totuși, o categorie de copii care vor reveni la școală mai devreme, în luna iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale (implicit elevii din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a, și cei de la profesională în anii terminali); cu precizarea că într-o clasă vor fi maximum 10 elevi.

Așadar, una dintre cele mai dificile restricții impuse de pandemia de COVID-19 încă va mai da de furcă o perioadă bună mai ales profesorilor. Cei mai mulți dintre aceștia au fost prinși complet nepregătiți de ceea ce numim cu relativă emfază „aplicarea învățământului online”, atât mental (pentru cei mai mulți dintre ei educația implică neapărat contactul direct cu elevii, și tot ce înseamnă mediul online este relativ inabordabil), cât și practic (cele mai multe resurse există, dar lipsesc cu desăvârșire sau au fost implementate atât de rapid, încât au rămas o nebuloasă pentru cei mai mulți mai ales din pricina lipsei de timp — nimeni nu i-a pregătit pe profesorii care au acum 50-60 de ani pentru o eventuală catedră virtuală). 

Despre efectele unui astfel de heirup educațional sigur vom putea vorbi ceva mai târziu, abia după ce va trece această perioadă de criză. Până la urmă, scopul scuză mijloacele, iar de data aceasta sănătatea celor din jur este cea mai importantă premisă.

Dar nu căutăm vinovați și nici nu (ne) plângem de milă, azi doar trecem în revistă, atât pentru elevi, părinți și profesori, instrumentele de care pot dispune pentru a continua acest an școlar, de departe abordat ca o nălucă, de aproape perfect europenizat:

School Education Gateway

Catalog online ce conține materiale didactice și cursuri de formare pentru profesori și alte părți interesate din sectorul educației școlare din Europa (disponibil în 23 de limbi europene). 

Mai multe detalii accesați AICI.

eTwinning

Platformă colaborativă ce permite profesorilor să comunice, să facă schimbe de resurse, să urmeze cursuri de dezvoltare profesională și să creze împreună proiecte (disponibil în 30 de limbi).

Mai multe detalii accesați AICI.

SALTO-YOUTH

Catalog online cu instrumente de formare care promovează și sprijină activitățile pentru tineret.

Mai multe detalii accesați AICI.

Printre instrumentele online dedicate perioadei de izolare și distanțare socială se numărăr și Platforma electronică pentru educația adulților în Europa (EPALE), Schimburi virtuale Erasmus+, Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), Săptămâna UE a programării, Yummy Phsisc. (Sursă: ec.europa.eu, site al Uniunii Europene).

De asemenea, Intuitext (produs educațional avizat de Ministerul Educației) a lansat pe platformele cu acces gratuit ScoalaIntuitext.ro și ExamenulTau.ro două secțiuni pentru cadrele didactice din școala primară și cea gimnazială: Pagina Învățătorului și Pagina Profesorului. 

Pagina Învățătorului presupune acces gratuit pentru cadrele didactice și pentru elevi, fiind realizată pentru a fi folosită în diferite etape ale lecției și include resurse digitale conform programa școlară: 800 de video de predare, 450 de jocuri și 75 de teste de evaluare.

Poți accesa AICI.

Pagina Profesorului permite cadrului didactic să își creeze o adevărată clasă virtuală, de a aloca teme, de a urmări progresul fiecărui elev în raport cu temele date. Propune variante de lucru individual și în echipă, în funcție de mai multe surse creative.

Poți accesa AICI.

FOTO: Museums Victoria pe UnsplashNick Morrison pe Unsplash

Related News

Comment (0)

Comment as: