Minora de 13 ani, santajată cu discuții compromițătoare de un bărbat de 30 de ani. Bărbatul voia să obțină poze intime de la fată

În prezent, acesta este cercetat în libertate

Un bărbat de 30 de ani din Râmnicu Vâlcea este cercetat pentru șantajat, după ce a amenințat o minoră de 13 ani pentru a obține imagini intime de la aceasta. În prezent, acesta este cercetat în libertate .

Conform IPJ Vâlcea, bunica fetei a anunțat poliția că în perioada 15-19 octombrie, nepoata ei de 13 ani a fost amenințată de un bărbat. Acesta voia să obțină fotografii intime de la fată și o șantaja cu câteva convorbiri pe care le-ar fi avut în mediul online.

,,Polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la locuința bărbatului, din municipiul Râmnicu Vâlcea, prilej cu care au ridicat mai multe sisteme informatice și medii de stocare externă. De asemenea, polițiștii l-au condus pe bărbat la Postul de Poliție Berislăvești pentru audiere, în baza unui mandat de aducere. În prezent, acesta este cercetat în libertate”, transmite IPJ Vâlcea.

Cercetările continuă pentru comiterea infracțiunii de „Șantaj”, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi.

Stiri similare

Comment (0)

Discuta ca: