Tânără de 17 ani, cercetată pentru furt. Aceasta a furat o borsetă dintr-o mașină parcată!

Mașina era parcată pe strada Calea lui Traian
O tânără de 17 ani s-a ales cu dosar penal după ce a furat luni, 11 ianuarie, o borsetă cu documente și un card bancar dintr-o mașină parcată. Conform IPJ Vâlcea, mașina era parcată pe Cale lui Traian, iar proprietarul, un bărbat de 46 de ani, a fost cel care a sesizat poliția.
,,Polițiștii au stabilit că bărbatul și-a lăsat parcat autoturismul pe Calea lui Traian, cu portiere închise, dar neasigurate, iar o persoană necunoscută a pătruns în autoturism de unde i-a sustras borseta în cauză”, a transmis IPJ Vâlcea.
După identificarea tinerei, borseta a fost recuperată și înapoiată proprietarului.
Polițiștii recomandă:
- Nu lăsaţi la vedere, în interiorul maşinii, diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genţi, borsete, aparatura electronică, etc.) chiar dacă lipsiți pentru un scurt timp;
- În staţiile de alimentare cu carburanţi, pe timpul achitării contravalorii combustibilului, acţionaţi sistemul de închidere al uşilor;
- Pe perioada deplasării cu autoturismul acţionaţi sistemul de închidere al uşilor (astfel veţi evita să fiţi deposedaţi la semafor de bunurile ce se află în interiorul maşinii);
- Când părăsiţi autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet;
- Pe toate roţile autoturismului fixaţi dispozitive antifurt;
- Inscripţionaţi numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiecte uşor demontabile (casetofoane, baterii, componente exterioare etc.). Acestea vor fi mai dificil de valorificat de către hoţi;
- Atunci când părăsiţi autoturismul şi acţionaţi închiderea centralizată, asiguraţi-vă că portiera s-a închis. Cu ajutorul dispozitivelor electronice, infractorii pot bloca închiderea centralizată, chiar dacă pare că telecomanda a activat-o;
- Pentru eventuale reparaţii, nu vă adresaţi atelierelor neautorizate sau meşterilor ocazionali. Se pot face mulaje după chei sau puteţi rămâne fără componente care funcţionau foarte bine.
Comment (0)