PNL Vâlcea premiază performanța

În cadrul festivității au fost premiați cinci elevi

Elevii care au obținut nota 10 la Bacalaureat și Evaluarea Națională au fost premiați luni, 26 iulie, de senatoarea Claudia Banu și colegii săi din organizația PNL Vâlcea. Festivitatea a avut loc la Instituția Prefectului și, alături de senatoarea Claudia Banu, au fost prezenți președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, prefectul județului, Sebastian Fîrtat și inspectorul școlar general,  Mihaela Andreianu. 

„Am avut bucuria de a oferi premii și burse acelora care au demonstrat că se poate face performanță de la vârste fragede. Numele lor îl facem cunoscut, cu deosebită plăcere și respect: Alexia-Ioana Păunete, Gabriela Teodora Popescu, Ioana Andrada Diaconu, Maria Salome Zăbavă și Mihai Adrian Oprea.

Noi, PNL Vâlcea, rămânem constanți în acțiunile noastre și suntem mândri că excelența în educație este prezentă în județul nostru. Am stat de vorbă cu premianții, i-am ascultat și i-am felicitat, iar concluzia discuțiilor noastre a fost că nici nu este greu să faci performanță, în opinia lor, dacă ești consecvent și înveți”, a transmis senatoarea PNL Claudia Banu.

 

Stiri similare

Comment (0)

Discuta ca: