Soluții de sprijin în contextul creșterii prețurilor la energie

Comunicat de presă PNL Vâlcea

„În această perioadă cetățenii sunt serios preocupați de pandemie și de facturile la energie. Partidul Național Liberal răspunde, ca întotdeauna așteptărilor populației, oferind soluții la diversele provocări. Cu atât mai mult, atunci când se află la guvernare, PNL exercită cu responsabilitate administrarea țării. În acest sens, guvernul condus de Florin Cîțu a luat câteva măsuri care răspund preocupărilor cetățenilor.

Astfel, luni, 18 octombrie 2021, senatorii PNL din comisiile economică, industrii şi servicii, și pentru muncă, familie şi protecție socială au susținut optimizarea – prin legea de aprobare a OUG 118/2021 – răspunsului la problema creșterii prețului la gaze și la energie. Soluțiile susținute de liberali în comisiile de specialitate la Senat au fost: plafonarea prețurilor, compensarea unei părți din factura la energie, amânarea la cerere a plății facturilor de către consumatorii vulnerabili pentru o perioadă de șase luni, TVA redus și exceptarea de la plata certificatelor verzi și a accizei pentru firme. Liberalii vor susține în comisiile de specialitate de la Camera Deputaților aceleași măsuri de optimizare a prevederilor OUG 118/2021, astfel încât Plenul fiecărei camere să adopte cât mai curând aceste măsuri.

Susținerea acestor măsuri de către liberali arată preocuparea noastră pentru soluționarea concretă a problemelor cetățenilor, responsabilitatea și angajamentul nostru pentru a-i proteja pe aceștia în dificilul context în care se găsește astăzi nu numai România, ci întreaga lume.”

Filiala PNL Vâlcea

Stiri similare

Comment (0)

Discuta ca: