În comuna Drăgoești a început construcția pieței agroalimentare. Zona în care se va amenaja piața are o suprafață de 4.000mp

Valoarea totală a investiției este de 240 de mii de euro

Piața agroalimentară din comuna Drăgoești începe să prindă contur. De curând, lucrările au fost demarate pentru investiția de 240 de mii de euro. Piața va cuprinde mai multe standuri pentru producători și comercianți, dar se vor amenaja și spații verzi, potrivit primarului Gheorghe Melente. De asemenea, aceasta va fi destinată comercializării produselor din pește și produselor tradiționale românești.

„După încheierea licitației de atribuire a investiției, am predat terenul către firma care execută lucrările și astfel activitatea de construire a pieței agroalimentare din Drăgoești a putut începe fără probleme. Țin să menționez faptul că licitația a fost monitorizată de Agenția Națională a Achizițiilor Publice (ANAP), care a făcut toate verificările de rigoare. Valoarea totală a investiției este de 240 de mii de euro, cofinanțarea Primăriei fiind foarte mică.

Se va construi o clădire metalică în care vor fi amplasate mai multe standuri pentru producători și comercianți, dar vom face și câteva spații verzi în exterior care vor fi acoperite. Piața va dispune de toate utilitățile necesare, iar Primăria Drăgoești va asigura racordurile, ca parte a cotei de cofinanțare. Vor putea fi comercializate atât produse din pește, cât și produse tradiționale. Zona în care va fi construită piața are o suprafață de 4.000 de mp și va fi împrejmuită complet. Mi-am dorit de mult timp să realizez o asemenea investiție, pentru că am vrut să le ofer producătorilor cele mai bune condiții pentru a-și vinde marfa... să nu mai stea în ploaie, ger sau vânt”, a precizat primarul din Drăgoești, Gheorghe Melente.

Stiri similare

Comment (0)

Discuta ca: