Primăria Ocnele Mari și Consiliul Județean Vâlcea, împreună pentru dezvoltarea orașului turistic Ocnele Mari

Proiecte comune pentru Remus Sasu și Constantin Rădulescu

În luna februarie a acestui an, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu și primarul oraşului Ocnele Mari, Remus Sasu au început o colaborare pentru dezvoltarea turismului și infrastructurii din orașul Ocnele Mari. Astfel, cu sprijinul Consiliului Judeţean Vâlcea se va reabilita baza de tratament balnear şi se va asfalta DJ 650 Ocnele Mari-Buneşti. Potrivit primarului Remus Sasu, lucrările de asfaltare a drumului județean Ocnele Mari – Bunești vor începe la finalul verii.

„Pentru anul acesta ne-am propus să reabilităm DJ 650 Ocnele Mari – Buneşti. Astfel, localnicii şi turiştii care vin în staţiune vor putea circula pe un drum bun. În prima etapă se va turna asfalt pe o lungime de 1,5 kilometri. Lucrările nu au început, fiindcă suntem în probe şi în faza de recepţie pentru reţelele de canalizare şi apă. Pe lângă acestea sunt încă branşări de făcut la proprietăţi, mai ales în zona centrală. Prin urmare, dacă lucrările vor începe spre finalul verii este bine. Pe lângă asfaltarea acestui drum extrem de important pentru cetăţenii şi turiştii care vin la Ocnele Mari, în parteneriat cu Consiliul Judeţean se va dezvolta şi baza de tratament. Şi acesta este un proiect extrem de important pentru oraşul Ocnele Mari, care are potenţial turistic şi pe care noi ne-am propus să îl creştem, aşa cum se întâmplă într-o staţiune de renume”, a precizat primarul de la Ocnele Mari.

„Începem asfaltarea drumului judeţean care traversează oraşul Ocnele Mari şi vom demara procedurile în vederea realizării în staţiune a unui complex turistic balnear. (...) Am stabilit astăzi cu primarul Remus Sasu să pornim un proiect comun, o asociere între Consiliul Județean şi Primăria Ocnele Mari, pentru că se poate dezvolta aici o bază de tratament şi un obiectiv turistic. O să avem un parcurs, pentru că această clădire trebuie expertizată, după care, pentru că primăria are aici o suprafaţă generoasă de teren, vom trece la întocmirea unui proiect”, declara președintele CJ Vâlcea Constantin Rădulescu la începutul acestui an.

De asemenea, pe DJ 650 au început lucrările de modernizare a trotuarelor. Proiectul european în cadrul căruia primăria a primit finanțare pentru modernizarea trotuarelor cuprinde, de asemenea, și construcția unui bloc de locuințe sociale și modernizarea și extinderea grădiniței cu program prelungit „Piticot Ocnița”. Mai mult, în cadrul acestui proiect se vor asfalta mai multe străzi și vor fi înființate peste 100 de locuri de parcare.

 

 

Sursă foto: stiripesurse.ro

Stiri similare

Comment (0)

Discuta ca: