Mihai Blejan țintește noi programe de finanțare pentru dezvoltarea comunei Scundu

Administrația locală din Scundu s-a săturat de promisiuni. Proiectul ce presupune asfaltarea drumurilor comunale, depus și declarat eligibil din 2019 încă nu a primit finanțare nici până în prezent.

„Proiectul pentru asfaltarea drumurilor comunale este un proiect pe care administraţia locală din Scundu l-a câştigat, pentru care s-a semnat contractul de finanţare, dar apoi s-a dat uitării, fiindcă a fost printr-un program social-democrat. Pentru acest proiect s-a făcut inclusiv licitaţia şi a fost desemnat constructorul. Proiectul de asfaltare a fost iniţial pe o lungime de 8,5 kilometri, ulterior s-a modificat devizul general şi a rămas la 6,5 kilometri. Tot la acel FDI, program pe care Guvernul PNL l-a desfiinţat cu promisiunea de continuare a proiectelor pe un alt program de finanţare guvernamentală avem depus şi finanţat proiectului pentru modernizarea iluminatului stradal. Chiar dacă ni s-a promis că aceste proiecte vor trece în vederea continuării prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 3, acest Anghel Saligny, în valoare de 10 miliarde de euro, care a aruncat în aer coaliţia de guvernare, noi nu mai avem încredere până când nu vedem banii în contul primăriei. Cert este că aşteptăm cu sufletul la gură aceste noi programe de finanţare europene sau guvernamentale pentru proiectele extrem de importante ale localităţii”, a precizat primarul comunei Scundu, Mihai Blejan.

Stiri similare

Comment (0)

Discuta ca: